Home » D:News » Liber la zborurile spaţiale. Compania Virgin Galactic a semnat un acord cu autorităţile americane

Liber la zborurile spaţiale. Compania Virgin Galactic a semnat un acord cu autorităţile americane

Publicat: 01.06.2014
Compania de turism spaţial Virgin Galactic, înfiinţată de miliardarul Richard Branson, a anunţat joi că a semnat un acord cu autorităţile americane, în virtutea căruia va putea să transporte pasageri în spaţiu în cadrul unor zboruri comerciale, informează AFP.

Acordul încheiat cu Federal Aviation Administration (FAA) detaliază felul în care viitoarele zboruri spaţiale, lansate de la baza americană deţinută de Virgin Galactic în New Mexico, vor putea să se desfăşoare în paralel cu traficul aerian obişnuit.

„Echipa noastră lucrează zi şi noapte pentru a începe zboruri spaţiale, abordabile şi regulate, de la baza Spaceport America, iar acest acord ne apropie şi mai mult de acest obiectiv”, a declarat CEO-ul Virgin Galactic, George Whitesides.

Virgin Galactic avea nevoie de acest acord pentru a putea să lanseze la timpul stabilit zboruri comerciale în spaţiu, pentru care 600 de persoane au cumpărat deja bilete, care costă 250.000 de dolari fiecare.

Alături de Richard Branson, o serie de vedete precum Leonardo DiCaprio şi gemenii Tyler şi Cameron Winklevoss, care revendică „paternitatea” reţelei de socializare Facebook, şi-au rezervat deja un astfel de bilet.

Primele zboruri spaţiale comerciale sunt prevăzute a avea loc înainte de sfârşitul acestui an.

Acordul anunţat joi de Virgin Galactic a fost semnat cu câteva ore înainte ca principalul rival al acestei companii în domeniul zborurilor spaţiale, compania SpaceX, înfiinţată de miliardarul american Elon Musk, să îşi prezinte noul ei vehicul spaţial, denumit Dragon V2.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?